Într-un mic cătun de la marginea unei păduri trăiau doi vecini, Ana și Ion. Ana era cunoscută în întreg satul pentru inima ei mare și pentru compasiunea pe care o arăta față de cei din jur, în timp ce Ion era egoist și preocupat doar de propriile interese.
Într-o iarnă grea, când zăpada acoperise toată regiunea și resursele erau limitate, Ana și Ion s-au confruntat cu lipsuri. Ana, deși avea puțin, împărțea mereu ce avea cu cei săraci și cu cei în nevoie. Ea își deschidea ușa pentru a primi pe oricine avea nevoie de adăpost și mâncare.
Pe de altă parte, Ion era cunoscut pentru că-și proteja resursele și nu era dispus să împartă cu ceilalți. El refuza să ajute pe cei aflați în nevoie și îi trata pe cei săraci cu dispreț, considerând că problema lor nu-l privește.
Cu toate că Ion părea să aibă mai multe resurse materiale decât Ana, el nu a fost niciodată în pace. Singurătatea și egoismul lui l-au făcut să se simtă izolat și nemulțumit, în timp ce Ana, prin compasiunea și generozitatea ei, a câștigat respectul și dragostea comunității.
În cele din urmă, când primăvara a sosit și zăpada a început să se topească, Ion a înțeles greșeala sa. A realizat că adevărata bogăție nu constă în bunurile materiale pe care le deții, ci în inima ta și în modul în care îți ajuți semenii. El a învățat că a fi compasional și generos aduce o satisfacție mult mai mare decât egoismul și călătoria spre fericire începe cu compasiunea față de ceilalți.